ACUM ALOCARD - ÎN LEI!
ALOCARD, produsul preplătit, bazat pe cartele de reâncărcare, a intrat pe piaţa de telecomunicaţii mobile din Moldova în anul 2000, odată cu MOLDCELL, revoluţionând piaţa şi făcând comunicarea mobilă accesibilă tuturor locuitorilor ţării.
ALOCARD a reuşit să câştige în timp mii de utilizatori, constituind aproape 80% din numărul total de abonaţi mobili.
Timp de şapte ani de existenţă, ALOCARD s-a perfecţionat, schimbându-şi designul, tarifele, mărindu-şi portofoliul de servicii adiţionale, multe din ele oferindu-se în premieră pentru segmentul preplătit (Roaming, Friends&Family, MMS ş.a).
Din 11 iunie 2007 ALOCARD din nou revoluţionează piaţa Moldovei. Acum ALOCARD înseamnă: tarifare în valuta naţională, preţuri super avantajoase la convorbiri, servicii adiţionale exclusive.
Astfel, ALOCARD devine cea mai bună opţiune de produs preplătit pe piaţa Moldovei, care îmbină acum toate avantajele pachetelor preplatite existente până acum (Alocard Clasic, Alocard Happy, Alocard Multimedia).
Cu ALOCARD vorbeşti LIBER, te bucuri de avantaje şi ai parte de valori adiţionale: Simplitate
• Un singur produs ALOCARD care îmbină toate avantajele
• Simplu în utilizare, pe înţelesul tuturor
• Preţuri neschimbate la conectare, dar cu valoare adiţională şi tarife la convorbiri reduse:
Alocard 39 lei şi Alocard 70 lei.
Transparenţă
• Tarifarea, reâncărcarea, comunicarea şi toate operaţiunile legate de contul ALOCARD se
efectuiază în lei moldoveneşti în loc de impulsuri!
• Respectiv, utilizatorii nu depind de fluctuaţia cursului valutar, comunicarea mobilă obţinând maxima transparenţă.
• Toate tarifele sunt indicate cu TVA.
Accesibilitate
• Tarifele la convorbirile în reţea s-au redus până la 80%!
• Tarifele pentru utilizarea SMS, MMS (locale şi internaţionale) s-au redus până la 65%!
• Cartelele de reâncărcare A199, A299 şi A399 conţin o valoare nominală adiţională, astfel, utilizatorii Alocard sunt liberi să comunice mai mult:
A 199 + 15 lei gratuit = 214 lei,
A 299 + 100 lei gratuit = 399 lei,
A 399 + 200 lei gratuit = 599 lei.
Confort şi control
• Utilizatorii pot verifica simplu şi exact câţi bani şi minute cheltuie pentru convorbirile in
retea!
• Bilantul contului ALOCARD si echivalentul acestuia in minute de convorbire in retea poate fi
aflat, apeland prin USSD *440#OK. GRATUIT!
• Perioada de valabilitate acartelelor extinsa până la 12 luni!
Funcţii adiţionale
• ALOCARD va oferi şi în continuare utilizatorilor săi peste 15 servicii adiţionale, 3 dintre care rămân a fi exclusive pe piaţă: Friends&Family, Ton-Ton, Paparazzi, Call Me, Call Waiting/Call on Hold;
• Pachetul ALOCARD Alternativ destinat persoanele cu deficienţe de auz devine de doua ori
mai avantajos pentru utilizatorii săi. 1 SMS=0.25 lei!
Condiţii extrem de avantajoase pentru utilizatorii ALOCARD existenţi până pe 11 iunie, 2007:
• Convertarea automată a bilanţului ALOCARD
• Convertarea bilanţului la condiţii extrem de avantajoase:
1 impuls = 1 leu
1 SMS = 1 SMS
• Convorbiri la noi tarife, reduse cu până la 80%
• SMS, MMS –la noi tarife, reduse până la 65%
• Toate bonusurile obtinute de catre utilizatori in cadrul promotiilor vor fi convertate la fel in Lei.
• Bonusurile care insotesc cartelele de reincarcare pot fi utilizate in orice directii, pentru orice servicii GSM.
• Perioada de utilizare a cartelelor de reincarcare in impulsuri – fara limita!
ALOCARD – din 11 iunie in mai bine de 1000 puncte de vanzari MOLDCELL.
Noul ALOCARD – cu nou continut, design si valoare:
ALOCARD connection: | Package value, lei | In-newwork (lei) | Outside the network (lei) | Validity |
---|---|---|---|---|
ALOCARD 39 lei | 39 | 2360 | 5.20 | 90 days + 120 days |
ALOCARD 70 lei | 70 | 2.60 | 5.20 | 90 days + 120 days |
Scratch Cards: | Additional Value | Total Nominal Value (lei) | Tariff/in-network | Tariff/outside the network | Card Validity |
---|---|---|---|---|---|
A 19 (Dance) | 19 | 2.60 | 5.20 | 3 days+4 days | |
A 39 (Create) | 49 | 2.60 | 5.20 | 30 days+30 days | |
A 99 (Drive) | +15 | 99 | 2.60 | 5.20 | 90 days+120 days |
A 199 (Feel) | +100 | 214 | 2.42 | 4.84 | 90 days+120 days |
A 299 (Talk) | +200 | 399 | 1.95 | 3.90 | 90 days+120 days |
A 399 (Dream) | 599 | 1.73 | 3.46 | 180 days+180 days |
MOLDCELL consideră, că Moldova şi poporul ei merită să utilizeze tot ce-i mai bun şi mai nou din domeniul telecomunicaţiilor, de aceea oferă consumatorilor săi tehnologii avansate, produse de calitate, servicii inovatoare şi soluţii de comunicare performante care vin să simplifice şi să dea valoare vieţii locuitorilor Moldovei.
Notă:
Compania MOLDCELL şi-a început activitatea în Republica Moldova la 28 aprilie 2000. De la începutul activităţii sale, MOLDCELL a investit în dezvoltarea infrastructurii 84 milioane dolari SUA, planificând până la finele anului 2011 să investească încă 84 milioane. Aria de acoperire a companiei MOLDCELL cuprinde în prezent 93 la suta din teritoriul si 94 la suta din populaţia Republicii Moldova. Acţionar