MOLDCELL a decernat premiile valoroase din cadrul campaniei „Fii Deosebit!”
Pe data de 18 ianuarie 2006 la sediul companiei MOLDCELL a avut loc ceremonia oficială de înmânare a premiilor valoroase din cadrul campaniei de iarnă „Fii Deosebit!” extragerea cărora a avut loc pe data de 10 ianuarie 2006 în prezenţa unei comisii de validare independente, a unui notar autorizat şi a clienţilor companiei ce au dorit să asiste la extragere.
În atmosfera de sărbătoare Dl. Halim Ateş, managerul general MOLDCELL, a felicitat cordial toţi câştigătorii campaniei prezenţi la eveniment şi le-a mulţumit pentru încredere şi fidelitate. “Rezultatul cel mai de preţ al acestei campanii îl considerăm a fi – participarea activă a clienţilor la ea. Promoţia “Fii Deosebit!” s-a bucurat de mare succes în rândurile abonaţilor, fapt confirmat prin numărul mare de înregistrări la campanie – 125 000. Acest fapt denotă că promoţiile organizate de MOLDCELL sunt credibile, pe gustul clienţilor noştri, se derulează deschis, în mod transparent şi cinstit, oferind tuturor şanse egale de câştig. Apreciem înalt votul de încredere care ni s–a acordat şi vom face totul pentru a confirma imaginea unei companii pentru care satisfacţia clienţilor este un scop inerent”.
Promoţia „Fii Deosebit!” a avut loc în perioada 18 noiembrie - 31 decembrie 2005 şi a oferit unui număr de 888 de abonaţi MOLDCELL şi utilizatori ALOCARD şansa de a primi unul sau mai multe din 888 de premii:
3 - Automobile „Chrysler PT Cruiser”
5 – Laptop-uri Samsung NP-P29/m00 cu MOLDCELL Data Kit inclus
30 – Telefoane Nokia 6230i care suportă EDGE/GPRS
350 – Seturi denim ALOCARD (chipiu şi geantă de blue-jeans)
500 – Umbrele MOLDCELL
La campanie au putut participa toţi utilizatorii Alocrad şi abonaţii Moldcell, persoane fizice care au împlinit vârsta de 18 ani. Pentru aceasta trebuia de procurat unul din următoarele produse:
- Pachetele ALOCARD/ALOCARD multimedia,
- Fantasy, Cartela-SIM de transfer la pachetul Fantasy,
- Cartelele de reîncărcare ALOCARD (A40, A100, A300, A600, A900),
- Cartelele valorice MOLDCELL (M100, M200, M300, M450)
Produsele participante în promoţie au avut anexate cupoane care urmau a fi păstrate până la sfârşitul campaniei. Ele includeau un număr al cuponului, un număr de cod şi un numar de serie unic al cuponului. Participanţii la campanie trebuiau să trimită un SMS la numărul scurt - 333, pentru a se înregistra la tombolă.
Toate rezultatele tombolei au fost publicate în ziarele: „Komsomoliskaia Pravda” şi „Flux” din 12 ianuarie 2006.
Câştigătorii îşi pot ridica premiile la MOLDCELL SHOWROOM (situat pe adresa Stefan cel Mare, 65) de la reprezentanţii autorizati MOLDCELL pană pe data de 12 februarie 2006.
Pentru a intra în posesia premiilor, câştigătorii trebuie să prezinte:
a) Cuponul;
b) Cartela SIM (de la care a fost trimis SMS-ul);
c) Produsul procurat (cartela de reîncărcare Alocard, cartela valorică MOLDCELL, cartela SIM Alocard şi/sau Fantasy) cu cupon;
d) Actul de identitate (Buletin de identitate, Paşaport sau Permis de conducere).
Compania MOLDCELL felicită încă o dată toţi câştigătorii şi îşi asigură clienţii că va continua să-i surprindă plăcut şi pe viitor, oferind noi soluţii de comunicare comode, accesibile, performante şi INTELIGENTE.